Luarea de note în OneNote
Tastarea notelor
-
Faceți clic oriunde pe o pagină și începeți să tastați.
Pe măsură ce tastați, în jurul textului apare un container de note care vă permite să redimensionați sau să mutați nota pe pagină.
-
Continuați să tastați în același container de note sau faceți clic în altă parte pe pagină pentru a crea o notă nouă.
Adăugarea unei pagini
În OneNote, puteți adăuga pagini noi la blocnotes oricând doriți. Fiecărei pagini i se poate da un titlu pentru a facilita căutarea informațiilor din blocnotes.
-
În partea de jos a listei de pagini, faceți clic pe butonul + Pagină.
Notă: Dacă nu vedeți lista de pagini, faceți clic pe butonul Afișați blocnotesuri
. -
Atunci când cursorul intermitent apare în antetul de pagină, tastați un titlu sau o descriere pentru noua pagina, apoi apăsați Enter pentru a începe să luați note pe aceasta.
![Captură de ecran cu butonul Adăugare pagină din OneNote](https://support.content.office.net/ro-ro/media/e1404eac-4b7d-4312-bcdf-4dfa387ad3cc.jpg)
Redenumirea unei pagini
Pe măsură ce editați și modificați notele în timp, titlurile anumitor pagini pot să nu mai fie corecte față de momentul când le-ați creat. Puteți redenumi cu ușurință paginile pentru a le rezuma mai bine conținutul.
-
În lista de pagini, faceți clic dreapta pe titlul de pagină pe care doriți să îl modificați, apoi faceți clic pe Redenumiți pagina.
Notă: Dacă nu vedeți lista de pagini, faceți clic pe butonul Afișați blocnotesuri
. -
Tastați noul titlu de pagină dorit, apoi apăsați Enter.
![Captură de ecran cu redenumirea unei pagini în OneNote](https://support.content.office.net/ro-ro/media/34e3e695-341f-4109-932e-29e12ec759e4.jpg)
Adăugarea unei secțiuni
În OneNote, puteți adăuga secțiuni noi la blocnotes oricând doriți. Secțiunile pot fi denumite pentru a identifica mai bine paginile pe care le conțin și modul în care acestea se referă la un anumit subiect.
-
În partea de jos a listei de secțiuni, faceți clic pe butonul + Secțiune.
Notă: Dacă nu vedeți lista de secțiuni, faceți clic pe butonul Afișați blocnotesuri
. -
Atunci când numele substituent Secțiune nouă este evidențiat, tastați un nume sau o descriere pentru noua secțiune și apăsați Enter.
Fiecare secțiune nouă pe care o creați va conține automat o pagină necompletată, fără titlu, pe care să începeți să luați note.
![Captură de ecran cu butonul Adăugare secțiune din OneNote](https://support.content.office.net/ro-ro/media/e0261b42-572e-42ce-af9c-f3285278e534.jpg)
Redenumirea unei secțiuni
Pe măsură ce editați și modificați paginile din blocnotes în timp, titlurile anumitor secțiuni pot să nu mai fie corecte față de momentul când le-ați creat. Puteți redenumi cu ușurință secțiunile pentru a rezuma mai bine paginile pe care le conțin.
-
În lista de secțiuni, faceți clic dreapta pe numele secțiunii pe care doriți s-o modificați, apoi faceți clic pe Redenumire secțiune.
Notă: Dacă nu vedeți lista de secțiuni, faceți clic pe butonul Afișați blocnotesuri
. -
Tastați noul nume de secțiune dorit, apoi apăsați Enter.
![Captură de ecran cu redenumirea unei secțiuni în OneNote](https://support.content.office.net/ro-ro/media/2cd8475d-4d1c-445a-a8bb-5b9f50d20c95.jpg)