Acest articol descrie sintaxa de formulă și utilizarea funcției COUPPCD în Microsoft Excel.
Descriere
Întoarce un număr care reprezintă data cuponului de dobândă anterior, dinainte de data tranzacției.
Sintaxă
COUPPCD(tranzacție, maturitate, frecvență, [bază])
: Datele calendaristice ar trebui introduse utilizând funcția DATE sau ca rezultate ale altor formule sau funcții. De exemplu, se utilizează DATE(2008;5;23) pentru 23 mai 2008. Dacă datele calendaristice sunt introduse ca text, pot apărea probleme.
Sintaxa funcției COUPPCD are următoarele argumente:
-
Tranzacție Obligatoriu. Este data tranzacției hârtiei de valoare. Data tranzacției hârtiei de valoare este data ulterioară datei emiterii, când hârtia de valoare este tranzacționată cumpărătorului.
-
Maturitate Obligatoriu. Este data scadenței hârtiei de valoare. Data scadenței este data la care expiră hârtia de valoare.
-
Frecvență Obligatoriu. Este numărul dobânzilor plătite într-un an. Pentru plăți anuale, frecvență = 1; pentru semestriale, frecvență = 2; pentru trimestriale, frecvență = 4.
-
Bază Opțional. Este tipul bazei de calcul utilizate pentru numărul de zile.
Bază |
Baza de calcul pentru zile |
0 sau omis |
US (NASD) 30/360 |
1 |
Actual/actual |
2 |
Actual/360 |
3 |
Actual/365 |
4 |
European 30/360 |
Observații
-
Microsoft Excel stochează datele ca numere seriale secvențiale astfel încât să poată fi utilizate în calcule. Implicit, 1 ianuarie 1900 este numărul serial 1 și 1 ianuarie 2008 este numărul serial 39448 pentru că sunt 39.448 de zile după 1 ianuarie 1900.
-
Data tranzacției este data la care un cumpărător achiziționează un cupon, cum ar fi o obligațiune. Data scadenței este data la care expiră un cupon. De exemplu, să presupunem o obligațiune pe 30 de ani care este emisă la 1 ianuarie 2008 și este achiziționată de un cumpărător peste șase luni. Data emiterii va fi 1 ianuarie 2008, data tranzacției va fi 1 iulie 2008 și data scadenței va fi 1 ianuarie 2038, la 30 de ani de la data emiterii, 1 ianuarie 2008.
-
Toate argumentele sunt trunchiate la întregi.
-
Dacă tranzacție sau maturitate nu sunt date calendaristice valide, COUPPCD întoarce #VALUE! .
-
Dacă frecvență este un alt număr decât 1, 2 sau 4, COUPPCD întoarce #NUM! .
-
Dacă bază < 0 sau dacă bază > 4, COUPPCD întoarce #NUM! .
-
Dacă tranzacție ≥ maturitate, COUPPCD întoarce #NUM! .
Exemplu
Copiați datele din exemplele din următorul tabel și lipiți-le în celula A1 a noii foi de lucru Excel. Pentru ca formulele să afișeze rezultate, selectați-le, apăsați pe F2, apoi pe Enter. Dacă trebuie, puteți ajusta lățimea coloanei pentru a vedea toate datele.
Date |
Descriere |
|
25.01.11 |
Data tranzacției |
|
15.11.11 |
Data scadenței |
|
2 |
Cupon semestrial (vedeți mai sus) |
|
1 |
Baza de calcul actual/actual (vedeți mai sus) |
|
Formulă |
Descriere |
Rezultat |
=COUPPCD(A2;A3;A4;A5) |
Data anterioară a cuponului de dobândă înainte de data tranzacției, pentru o obligațiune cu termenii de mai sus. |
15.11.10 |